Rochia de mireasaBugetul pentru rochia de mireasaLa nunta ai visat, cu siguranta, de pe vremea cand citeai povesti cu printese si printi, si bag mana in foc ca inca de pe atunci ti-ai imaginat cum va arata viitoarea ta rochie de mireasa. E visul oricarei mirese sa aiba ACEA rochie, rochia perfecta care sa taie tuturor respiratia – in special mirelui! Insa alegerea unei rochii nu e tocmai usoara. Si nu ma refer neaparat la faptul ca e greu sa alegi una care sa iti scoata perfect formele in evidenta, ci la partea materiala. Desi ti-ai dori o rochie ca-n povesti, trebuie sa tii cont si de buget. Asa ca, inca dinainte sa pleci la cumparaturi, stabileste suma pe care esti dispusa sa o aloci rochiei. Nu de alta, dar investirea tuturor banilor in rochia de mireasa ti-ar indeplini visul de a purta rochia ideala, insa ar putea face ca nunta sa para saracacioasa in comparatie cu tinuta ta. In plus, daca ai deja un buget stabilit, vei economisi cu siguranta si nu te vei arunca la cheltuieli nechibzuite. Cea mai buna metoda pentru a stabili de catre cine, unde si cum va fi facuta rochia este de a strange cat mai multe informatii sau contacte ale persoanelor care te-ar putea ajuta. Ma refer la prieteni care se pricep la design sau care cunosc croitori (asta in cazul in care vrei sa faci ceva la comanda), la magazine care ofera discount-uri pentru rochii care au modele mai vechi, sau, daca bugetul tau e foarte mic, la magazine care inchiriaza haine de nunta. Chiar si in buticurile vintage ai putea gasi rochii de mireasa la un pret scazut, dar care sa te faca sa arati fantastic. Trebuie doar sa indraznesti! O solutie si mai buna este sa ceri idei, sfaturi sau contacte de la proaspete mirese. In felul acesta, ai putea gasi magazine sau saloane care nu cheltuiesc averi pe publicitate, deci, implicit, nu te vor taxa atat de mult. Poti face si o lista cu magazinele de unde poti cumpara o rochie de mireasa, astfel iti va fi mai usor sa iti organizezi cumparaturile. Foarte important de retinut, daca o gasesti nu te arata foarte entuziascata. Fii un pic sceptica, altfel vanzatorul va profita la negocierea pretului! Fiindca tot am adus vorba de negociere, va trebui sa te pregatesti la capitolul acesta. Chiar daca ai o lista restransa de magazine de unde crezi ca ai putea gasi rochia, fii totusi deschisa la noi optiuni, in cazul in care negocierea nu merge asa cum vrei tu. Daca nu te descurci la capitolul negociere, ar fi bine sa ai aptitudini actoricesti. Mai exact, sa ai taria de a pretinde ca iesi din magazin daca nu obtii pretul pe care ti-l doresti. Nu uita ca tu ai nevoie de rochie, dar si vanzatorul are nevoie de banii tai, asa ca sunteti la acelasi nivel. Daca vanzatorul te lasa sa pleci, s-ar putea totusi sa joace dur, iar daca iti doresti neaparat rochia de la el, va trebui sa lasi teatrul deoparte si sa negociezi. Nu accepta imediat pretul pe care ti-l propune si, foarte important, fii sigura ca negociezi cu managerul magazinului. Daca acesta nu e si vorbesti cu vanzatorul, scrieti totul dupa ce stabiliti pretul, apoi intoarce-te mai tarziu si intreaba de manager. Daca ei se dovedesc inflexibili la negociere, adopta aceeasi tactica si nu uita ca bugetul tau este limitat. Poti cere discount daca platesti in avans, daca rochia e comandata, iar daca mai comanzi si rochii pentru domnisoarele de onoare, cere o reducere pentru tot pachetul. De asemenea, ai putea sa ii spui vanzatorului o anumita suma maxima pe care esti dispusa sa o cheltuiesti (sub suma reala stabilita de tine), pentru a-i da impresia ca a castigat negocierea. O alta tactica pe care poti sa o adopti e aceea sa pleci in ziua respectiva cu tot ceea ce ai notat, motivand ca trebuie sa te consulti cu viitorul sot pentru tot ceea ce depaseste bugetul stabilit de voi. Astfel, poti si tu reflecta mai bine daca oferta pe care ai obtinut-o e buna, sau daca e cazul sa renunti si sa iei in considerare alte magazine si, implicit, alte oferte. Chiar daca e greu sa obtii un pret bun pentru viitoarea rochie, nu uita ca orice efort merita! In plus, negocierea iti ofera satisfactia ca ai luptat pentru ceea ce ti-ai dorit, mai ales daca ai ajuns la un pret rezonabil. In felul acesta nu te vei arunca in cheltuieli nechibzuite, dar vei arata minunat in acea zi speciala pe care o astepti de atata timp!
Alte articole:
Pantofii de mireasa, Cum probam rochia de mireasa?, Rochii de mireasa Ronald Joyce 2013, Rochia ideala pentru mireasa insarcinata, Rochii mireasa Da Vinci Bridal toamna 2012
|
|
Adauga opinia ta: