Pana la sfarsitul secolului XIX logodna era considerata un eveniment esential pentru cuplu si avea nu doar o semnificatie personala, ci si implicatii juridice. Logodna obliga cele doua parti din punct de vedere legal la casatorie, ruperea logodnei era nu doar un act reprobabil din punct de vedere moral, ci avea consecinte sociale, uneori chiar financiare.
In zilele noastre logodna nu mai are decat un caracter optional si nu implica decat o obligativitate morala, nu si civila sau legala. Partenerii se pot casatori fara incheierea unei logodne prealabile, si invers, incheierea logodnei nu impune incheierea ulterioara a casatoriei.
Totusi multi tineri prefera sa respecte traditia si sa isi anunte logodna, sa o organizeze si sa o serbeze intr-un cadru deosebit, bucurandu-se impreuna cu rudele si prietenii, intr-un cerc de regula mai restrans decat acela al nuntii.
In cadrul bisericii rasaritene dar si in religia mozaica logodna nu este o pregatire a nuntii, ci este parte din insusi ceremonialul de casatorie. Implicatiile sunt evident deosebite. O logodna propriuzisa are semnificatia unui provizorat in care tinerii sunt legati din punct de vedere formal, pe o perioada nedeterminata, dar printr-un legamant care nu are amploarea casatoriei.
Logodnele erau aranjate in trecut de familiile celor doi, uneori chiar fara stirea acestora. Tatal tanarului era cel care cerea mana fiicei de la tatal acesteia, cuscrii erau deci cei care aveau putere de decizie. Evident casatoriile erau aranjate intre familii de statut social sau financiar asemanator, pe criterii care nu aveau de-a face cu dragostea. Cererea in casatorie se oficia in casa viitoarei mirese, iar pecetluirea cestui legamant se realiza adesea prin oferirea unui cadou impresionant, menit sa despagubeasca simbolic familia pentru pierderea fiicei.
Trecerea secolelor a adus schimbari in ceea ce priveste temeiul casatoriei. Incepand cu secolul XVIII tinerii aveau sansa de a se casatori din dragoste daca aveau statut asemanator si familiile cadeau si ele de acord cu alegerea facuta. Potrivit traditiei tanarul cerea mana fetei de la viitorul sau socru urmand sa discute toate detaliile financiare ale viitoarei casnicii. Intelegerea era facuta deci intre sot si socru, urmand ca logodna sa fie anuntata si sabatorita in cardul unei reuniuni de familie la o cina festiva.
In zilele noastre astfel de cutume par a fi de moda veche. Totusi exista tineri care vor sa respecte traditia sau pur si simplu li se pare interesant sa dea curs unei logodne inainte de casatorie. Oricum, cert este ca nu exista nici un impediment in calea deciziei a doi tineri, cata vreme acestia sunt majori, deci nu au nevoie de acordul parintilor pentru a se casatori. Logodna nu este obligatorie, cererea mainii fetei nu are un scenariu prestabilit, deci fiecare cuplu poate sa isi creeze propriul scenariu, pe masura imaginatiei si posibilitatilor financiare.
Cei care sunt totusi conservatori ar trebui sa ceara mana viitoarei sotii odata cu o vizita oficiala in familie. Fiind un eveniment festiv se cuvine ca tanarul sa faca un cadou deopotriva viitoarei mirese, cat mai ales viitoarei soacre.
Totusi, in vremurile in care femeia este emancipata si detine controlul absolut asupra viitorului ei, este bine ca tanarul sa ii faca direct propunerea de casatorie. O femeie independenta va aprecia mai mult faptul ca este considerata propriul stapan decat punerea ei in subordonarea fata de familie.
O cina romantica poate fi cadrul ideal pentru a-i cere mana si a-i oferi inelul de logodna. Cei care se simt siguri pe ei si nu au indoieli in legatura cu sentimentele alesei pot face cererea intr-un cadru mai putin intim, la o reuniune de familie, la un eveniment monden, sau chiar la o petrecere. O piesa importanta o constituie inelul de logodna, care poate fi o achizitie recenta, un inel deosebit cumparat tinand obligatoriu cont de gusturile tinerei, sau o bijuterie de familie, care primeste un plus de semnificatie prin faptul ca a apartinut mamei sau bunicii. Acesta va fi inelul purtat de tanara pe intregul parcurs al logodnei. Viitorul mire nu poarta inel pana in ziua nuntii, cand se face traditionalul schimb mediat de nasii de cununie. Verighetele vor fi alese de catre ambii miri, ca simbol al intelegerii, al impartasirii, al iubirii.
Adauga opinia ta: