Fii cea mai frumoasa!
Frumusete si dieta

Fii cea mai frumoasa!

de


Sigur petreci mult timp cautand rochia de mireasa, urmarind toate detaliile pentru ca nunta ta sa fie perfecta dar  nu uita sa iti faci timp si pentru tine, pentru ca tu sa arati cel mai bine in ziua nuntii tale.  Asadar, incepem numaratoarea inversa.

  •  Cu cinci-sase luni inaintea nuntii:

Trebuie sa incepi un program sportiv, sa exersezi 6 zile pe saptamana cate 30-60 de minute. Incepe in prima luna cu un program cardio: alergat, ciclism, inot, etc. Apoi poti incepe un antrenament de forta, astfel  vei arde mai repede grasimile si iti vei tonifia musculatura.
Daca nu vei apela la hairstylist-ul tau obisnuit  si daca vrei sa incerci ceva nou, acum este momentul  sa incepi cautarile. Cand ai gasit pe cineva care iti place si in care ai incredere programeaza  sedintele de tuns si de vopsit. Programeaza-ti  de asemenea sedinte de tratament pentru par o data la 6-8 saptamani.
Ai grija sa treci si pe  la cosmetician pentru a da o forma finala sprancenelor si apoi programeaza-ti lunar cate o  sedinta de retus pana inainte cu doua zile inaintea nuntii.
Consulta un dermatolog sau estetician pentru problemele de piele cu care te confrunti, inclusiv uscaciunea pielii, acnee, pete de la soare, semne sau cicatrice. Daca ai tenul  gras programeaza-ti  lunar un gomaj sau peeling pentru  a mentine porii curati pana in ziua nuntii. Daca tenul uscat este problema cu care te confrunti,  programeaza-ti  o serie de  peeling-uri pentru  ca pielea ta sa devina mai fina si mai luminoasa.

  • Cu trei-patru luni inaintea nuntii:

Daca ai  pete de la soare pe fata acum este momentul sa incepi sa folosesti creme de albire a tenului. Se recomanda de asemenea pentru pielea hiperpigmentata si pentru melasma.  Aceste tratamente fac pielea foarte sensibila asa ca este recomandat sa folosesti si o crema cu factor de protectie solara ridicat.
Daca vrei sa beneficiezi de un machiaj profesionist  si nu ai inca un cosmetician potrivit, acum este timpul sa incepi cautarile.

  • Cu una, doua luni inaintea nuntii:

Apeleaza saptamanal la un salon de cosmetica pentru manichiura si pedichiura.  Experimenteaza si culorile de oja pe care ti le-ai dori.
Alege o metoda de albire a dintilor, fie mergi la dentist pentru tratament, fie alegi o metoda care se gaseste in comert.  Chiar daca nu doresti sa-ti albesti dintii iti recomandam o curatare profesionala a dintilor pe care o poti programa cu una sau doua saptamani inaintea nuntii.  Oricum iti recomandam sa renunti la cafea, ceai, cola, sau vin rosu  care de obicei coloreaza smaltul dintilor.
Mergi la machiaj si la coafor pentru o sedinta de proba. Ia si voalul cu tine sau orice alt accesoriu vei folosi pentru a-ti aranja parul in functie de ele. Daca e posibil,  poarta o bluza sau un top care sa aproximeze decolteul rochiei de mireasa. Acum e momentul potrivit si pentru a pune la punct si programul din ziua nuntii in ceea ce priveste machiajul si coafura.
Daca doresti sa iti realizezi singura machiajul, incearca produsele noi pe care le vei folosi ca sa te asiguri ca iti place cum arata si ca nu ai reactii alergice la ele.
Daca doresti o piele mai bronzata programeaza-te  la solar sa vezi daca esti multumita de rezultat.

  • Cu doua saptamani inaintea nuntii:

Daca te-ai hotarat sa iti albesti dintii incepe sa folosesti  benzile de albire.
Fa-ti timp pentru o vizita la coafor pentru ultimele retusuri de culoare daca e cazul.
Programeaza o sedinta de curatare profunda a tenului.

  • Cu o saptamana inaintea nuntii:

Mergi la coafor pentru un tratament de stralucire a parului.
Programeaza-te la epilat si asigura-te ca au trecut 3-4 saptamani de la ultima epilare astfel incat parul sa fie suficient de lung pentru a fi inlaturat eficient.
Aplica o masca de maini cu parafina pentru a avea pielea mainilor mai fina si mai moale.

  • Cu o zi doua inaintea nuntii:

Programeaza-ti sedinta finala de manichiura si pedichiura si incearca sa nu speli vase cu unghiile proaspat aranjate.
Daca nu ti-ai programat tratamentul de par saptamana trecuta, trateaza-ti parul acasa aplicand o masca de par.
Programeaza-ti un masaj de relaxare.
Evita excesul de sare si alcool care pot cauza aparitia unor pernite sub ochi si bea multa apa  pentru a elimina toxinele din organism si a evita deshidratarea.
Pregateste „gentuta de urgenta” pentru ziua nuntii care sa contina: ruj sau gloss, servetele demachiante in cazul in care rimelul isi face de cap, mascara, fixativ, lac de unghii,  bomboana mentolate pentru respiratie, agrafe pentru par.
Evita cafeaua, ceaiul, cola si zaharul  si nu fa exercitii fizice inainte cu cel putin 3 ore de culcare, pentru  a avea un somn linistit.
Aplica crema hidratanta pe tot corpul.

  • In ziua nuntii:

Mananca micul dejun oricat de agitata ai fi si bea multa apa.
Verifica manichiura si pedichiura sa nu aibe zgarieturi, verifica „geanta de urgenta”, respira adanc si relaxeaza-te.

Urmeaza sa traiesti o zi de neuitat din viata ta.
 

Opinii (0)

Adauga opinia ta: